Vineri, Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat, că situaţia candidaţilor PC trebuie clarificată în cadrul USL, pentru a evita aparitia unor situatii de exceptie în ceea ce priveste candidaturile separate la alegerile locale, precum cea de la Iaşi.
Ponta a luat pozitie oficiala fata de intentiile PC de a isi desemna candidati separatii la alegeri intrucat conform declaratiilor sale intenţia conservatorilor de a-şi desemna candidaţi separaţi de cei ai USL există nu doar la Iaşi, ci şi în alte judeţe, unde conservatorii nu ar fi semnat procoloalele cu PNL, în ciuda definitivării acordurilor PSD-PNL.
“Dacă PC vrea să candideze separat la locale, noi nu o să-i împiedicăm, Doamne fereşte, dar nu se poate să fie şi în căruţă şi în teleguţă şi cu USL şi contra USL. USL o să-ş pună candidaţi comuni, şi noi cu liberalii ne-am rezolvat absolut toate problemele deşi unele dintre ele sigur că sunt foarte dureroase pentru PSD. Nu numai Buzăul, sunt şi alte judeţe unde nu pot să spun că suntem foarte fericiţi, dar ne înţelegem şi tragem împreună în cadrul USL-ului. PC-ul, dacă vrea să fie în cadrul USL e foarte bine, şi eu mă bucur, dacă vor să candideze separat la alegeri iarăşi e decizia lor şi eu o respect. Dar nu poţi să ne ataci candidaţii USL în cinci judeţe şi în alte judeţe să fim împreună, e o chestie de bun simţ, atâta, nimic altceva. Nu e niciun atac”, a declarat Victor Ponta.
Ponta a vorbit si despre intentiile PC de a avea candidati separati in alte judete declarand ca:
“Da, mai sunt multe judeţe în care s-au încheiat toate acordurile între PSD şi PNL şi PC nu e de acord şi nu le semnează şi vor să-şi pună candidaţi separaţi în multe alte judeţe. Atunci, nu poţi să faci o regulă cu o mie de excepţii. Oricum, varianta de la Iaşi nu e în regulă, nu e deloc în regulă. Noi avem candidaţi USL la judeţ şi la municipiu şi PC-ul practic o să-i atace pe amândoi, şi pe candidatul USL la judeţ şi pe candidatul USL la municipiu”
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.