Miercuri, una dintre cele mai prestigioase agentii care se ocupa cu monitorizarea democratiei si drepturilor omului in lume, Amnesty International, a solicitat autoritatilor canadiene să îl aresteze şi să îl urmărească în justiţie pe fostul preşedinte american George W. Bush, în timpul vizitei sale în Canada, prevăzută pentru 20 octombrie, acuzându-l de “crime”, în special “tortură”.
Solicitarea a fost inclusa într-un memorandum transmis de catre organizaţia umanitară internaţională autorităţilor canadiene la 21 septembrie, a precizat Amnesty într-un comunicat.
“Canada trebuie, conform obligaţiilor sale internaţionale, să-l aresteze şi să-l urmărească în justiţie pe fostul preşedinte Bush, ţinând cont de responsabilitatea sa în crime contrare dreptului internaţional, inclusiv tortură. Întrucât autorităţile din Statele Unite nu l-au deferit justiţiei, până în prezent, pe fostul preşedinte Bush, comunitatea internaţională trebuie să intervină. În cazul în care Canada se va abţine să acţioneze în timpul vizitei sale, acest lucru va constitui o încălcare a Convenţiei Naţiunilor Unite contra torturii şi va fi o manifestare a dispreţului faţă de drepturile omului fundamentale”, a declarat Susan Lee, directorul Amnesty pentru Americi.
Amnesty il acuza pe fostul presedinte american în special pentru operatiunile desfasurate in cadrul programului secret al CIA aplicat între 2002 şi 2009 în baza căruia, potrivit organizaţiei, deţinuţii erau supuşi “torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante, precum şi dispariţiilor forţate”, presedintele autorizand “tehnici dure de interogare”, precum simularea înecului.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.