Miercuri ministrul Ladislau Ritli a declarat cu ocazia deschiderii Forum Invest ca Ministerul Sănătăţii doreşte introducerea asigurărilor private de sănătate, prin crearea unor case de asigurări particulare care să fie dirijate de CNAS.
Conform declaratiilor ministrului sanatatii această măsură este parte integranta obiectivele reformei în sistemul naţional de sănătate.
“Trebuie să diversificăm mecanismele de finanţare prin atragerea de companii private în circuitul de finanţare. Aceasta înseamnă introducerea de asigurări private de sănătate. Legea ce priveşte asigurările private va fi supusă dezbaterii publice în curând”, a declarat Ladislau Ritli.
Opinia lui Ritli a fost sustinuta si de catreDan Constantinescu, membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
“Eu cred în acest proiect şi sper că se va realiza. Industria de asigurări din România este pregătită pentru acest pas. Sper ca acest proiect legislativ să fie adoptat cât mai curând”, a spus Constantinescu.
Ministru Sanatatii a mai informat ca ministerul va introduce, până la sfârşitul anului, coplata formală, cea care presupune utilizarea cupoanelor pentru obţinerea serviciilor medicale.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.