EUR =
4.9732 lei;
USD =
4.7413 lei;
GBP =
5.9954 lei;
CHF =
5.3047 lei;
HUF =
1.2151 lei;
UAH =
0.1139 lei;
MDL =
0.2587 lei;
TRY =
0.1358 lei;

Asociația Umanistă Română protestează împotriva finanțării Catedralei Mântuirii Neamului din bani publici

Unul dintre putine ONG-uri care au curajul de a spune lucrurilor pe nume si care prin activitatea pe care o desfasoara nu s-au aservit puterii indiferent care ar fi aceasta, Asociatia Umanista Romana va organiza un protest impotriva finantarii din bani publici pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului – miercuri, 5 octombrie 2011, incepand cu ora 17.00, in Parcul Izvor in dreptul Palatului Parlamentului (Bd. Natiunile Unite).

Statul român a contribuit deja la susținerea catedralei Mântuirii Neamului cu donarea, prin încălcarea Constituției, a terenului de 11 ha proprietate publică în valoare de cca 200.000.000 Euro și cu sume acordate recentt de către guvern, Primăria Generală și Primăria sectorului 3 în valoare de 25.000.000 RON. Aceste finanțări din bani publici trebuie să înceteze iar catedrala, dacă va fi vreodată construită, să fie realizată exclusiv din donații sau fonduri private, se arată într-un comunicat trimis redacției.

În aceste condiții, Asociația Umanistă Română invită la protestul din 5 octombrie 2011 ortodocși, catolici, atei, protestanți, agnostici sau persoane cu orice alte convingeri și credințe, care, în calitate de cetățeni, se pronunță pentru separarea dintre stat și biserică și se opun finanțării publice pentru această catedrală de proporții uriașe.

Solicităm președintelui României organizarea unui referendum privind finanțarea din bani publici a Catedralei Mânturii Neamului și vom propune un draft al unui proiect de lege pentru finațarea cultelor din banii colectați, prin taxe și impozite, de către statul român de la persoanele care aparțin unui cult.

Un sondaj recent arată un număr tot mai mare (cca 32%) dintre cetățenii români care se pronunță împotriva utilizării banilor publici pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, cca 26% consideră că sprijinul statului pentru catedrală ar trebui să fie unul modest, iar doar cca 20% doresc o finanțare masivă a statului pentru acest proiect. Așadar, o consultare publică se impune pentru a da ocazia cetățăenilor să se pronunțe prin referendum dacă banii colectați din taxele și impozitele plătite de către aceștia ar trebui sau nu să fie utilizați pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, se mai arată în comunicat.

Pentru a sprijini activitatea Asociației Umaniste Române și buna organizare a acestui protest, puteţi face donaţii paypal aici: http://j.mp/AUR-Donatie (în contul lui Cezar Maroti, vicepreşedinte al Asociaţiei Umaniste Române) sau prin transfer bancar direct în contul asociaţiei RO84 RZBR 0000 0600 1148 7076 deschis Raiffeisen Bank Agenţia Bucur Obor, CIF 25175415






Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.

ALTE ARTICOLE