EUR =
4.9773 lei;
USD =
4.7033 lei;
GBP =
6.0025 lei;
CHF =
5.3554 lei;
HUF =
1.2013 lei;
UAH =
0.1134 lei;
MDL =
0.2579 lei;
TRY =
0.135 lei;

AUR a depus o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor privind administrarea testelor pentru depistarea COVID-19 în şcoli

Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă că Senatoarea Rodifca Boancă a depus o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor privind procedura de administrare a testelor rapide pentru depistarea Covid-19 în unităţile de învăţământ din România.

„Mă revoltă această situaţie în calitate de profesor, în primul rând. Părinţii nu au putut achiziţiona testele rapide din farmacii, ci ele au fost transportate în şcoli vrac, nefiind ambalate individual. Pe cale de consecinţă, profesorii au fost însărcinaţi să asambleze ei toate componentele. Mai mult, în unele şcoli au fost şi părinţi voluntari care au ajutat la acest demers”, a transmis senatoarea Rodica Boancă, conform unui comunicat de presă.   

Rodica Boancă atrage atenţia că modul în care sunt distribuite testele pentru depistarea COVIOD-19 în şcoli reprezintă un risc de contaminare. 

„Având în vedere faptul că testele pe care le primesc elevii şi pe care trebuie să le facă de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi de joi, sunt trecute prin mâinile mai multor persoane, respectiv puse în punguţe pentru fiecare copil în parte şi, apoi, distribuite pentru fiecare clasă de către diriginţi/învăţători/educatori, consider că acest proces reprezintă un real risc de contaminare a elevilor şi, mai departe, a familiilor acestora”, a mai atras atennţia senatoarea AUR. 

„De asemenea, întrucât există şi posibilitatea testării în şcoli de către personal nespecializat, pe lângă transmiterea virusului SARS-CoV-2, există un real risc de transmitere şi a altor boli care pot fi declanşate prin manipularea greşită şi imprudentă a acestor teste făcute copiilor pe cale orală. În consecinţă, în măsura în care chiar şi o singură persoană care intră în contact cu multe teste, din cauza modului în care acestea sunt distribuite, ar fi purtătoare a virusului, există riscul ca virusul să se răspândească la un număr foarte mare de persoane”, a mai transmis senatoarea Rodica Boancă.

Alianţa pentru Unirea Românilor atrage atenţia că introducerea obligativităţii testelor rapide în şcoli încalcă, pe lângă alte drepturi şi libertăţi, şi art. 13 din Legea nr. 46/2003. Cu toate acestea, atât elevii cât şi părinţii sunt încunoştinţaţi de cadrele didactice cu privire la faptul că, în cazul în care copiii nu se vor testa în zilele de luni şi joi, astfel cum s-a stabilit, aceştia nu vor mai putea fi primiţi în şcoli, fiindu-le încălcat astfel şi dreptul la educaţie.






Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.

ALTE ARTICOLE