Cunoscuta publicului din intreaga lume, Cesaria Evora, interpreta din Insulele Capului Verde, şi-a anunţat retragerea din viaţa muzicală şi anularea tuturor concertelor.
Anuntul artistei vine dupa ce interpreta în vârstă de 71 de ani, a ajuns la Paris săptămâna trecută cu tensiune 22, cu picioarele ca nişte butuci şi un colesterol peste orice limite.
Motivele care au adus-o pe artista in acesta situatie par a fi legate in primul rand de regimul alimentar. Batatinhas, chipsurile creole tradiţionale în Cap Verde ar putea fi unele din motivele care au adus-o la un nivel atat de crescut al colesterolului, care i-a fragilizat sănătatea cântăreţei până în punctul de a pune capăt carierei.
„Opresc totul. Nu mai am forţă, nu mai am energie. Vreau să le spuneţi fanilor: scuzaţi-mă, dar acum trebuie să mă odihnesc. Regret enorm că trebuie să lipsesc din cauza bolii, aş fi vrut să le mai ofer bucurii celor care m-au urmărit atâta timp“, a declarat Cesaria Evora pentru Le Monde.
Informatia a fost confirmata si de catre managerul interpretei, Jose da Silva, care a anunţat renuntarea la cariera muzicala a interpretei, cariera ce dainuie de 22 de ani.
„Cesaria a decis de comun acord cu producătorul şi managerul său, Jose da Silva, să pună capăt definitiv carierei sale, renunţând la viaţa itinerantă care a dus-o în patru colţuri ale lumii de la începutul carierei pe scena internaţională, în 1991“, se arata intr-un comunicat de presa.
Cesaria Evora a sutinut insa intodeuna dragostea ei pentru muzica: „Am iubit dintotdeuana scena, turneele… Dacă într-o bună zi îmi revin…Trebuia să plec într-o zi“.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.