Conform informatiilor existente in presa Codrin Ştefănescu, fost deputat, s-a reinscris in PSD. Codrin Stefanescu a fost numit secretar al Consiliului Naţional.
Stefanescu nu este tocmai un membru nou al PSD. Dreagostea dintre fostul deputat si Pardidul Social Democrat este mai veche. El a mai fost mebru in aceasta formatiune insa a demisionase din partid, în 2008, activând între timp în PC şi PRM.
In PSD Codrin stefanescu a detinut si functii de conducere fiind in perioada in care era membru activ al organizatiei,secretar executiv.
“Am decis să revin acasă în politică. Le mulţumesc domnilor Victor Ponta, Adrian Năstase şi Ion Iliescu pentru această şansă şi promit să fiu la fel de vocal împotriva puterii PDL“, a afirmat el.
Separe ca Stefanescu nu este singura figura care vine sa contribie la cresterea PSD. Totodată, împreună cu Codrin Ştefănescu este posibil sa se înscrie în PSD membrii Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR) al cărui preşedinte fondator este. Este posibil ca si preşedintele BNR Dorin Lazăr Maior urmează să fie şi el numit în funcţia de secretar executiv al PSD, responsabil cu problemele organizaţiilor de revoluţionari şi din societatea civilă.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.