Daca curiozitate va macina si daca aveti timp de studiu puteti face un exercitiu interesant analizand harta promovabilităţii la Bacalaureat. Ve-ti desoperii lucruri interesante cum ar fi faptul ca impotriva jelaniei nationale legate de dificultatea subiectelor la bacjudeţele cu procentul cel mai ridicat de promovabilitate la Bac 2011 sunt şi cele unde camerele au lipsit cu desăvârşire sau au acoperit doar o mică parte din centrele de examinare.
Cel mai minunat judet, cu cele mai stralucite rezultate la examenul de bacalaureat este Suceava, unde intamplator cei 65,03% dintre absolvenţii de liceu care au luat examenul nu au fost supravegheati video. Mai exact în nici una dintre sălile de examinare sucevene nu au existat camere de supraveghere.
“Nu am avut camere video în nici un centru. Măsura nu a fost luată de noi. Nu au fost asigurate fondurile necesare de la Consiliile Locale”, a declarat penrtu gândul.info inspectorul şcolar Laura Hacman, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Pe locul doi la nivel national, imediat dupa Suceava, la capitolul promovabilitate se gaseste judeţul Harghita. Sigur ati ghicit deja nici aici nu a existat nici macar o cameră video în clase, din lipsa banilor.
“În niciunul dintre centre nu am avut camere. Am avut 205 săli de examene, iar suma ar fi fost mult prea mare. Ne-am consultat cu asociaţiile profesionale, comitetele de părinţi şi profesori, şi am ajuns la concluzia că trebuie să organizăm un bacalaureat conform metodologiei. Am controlat, în fiecare zi, unităţile de examen”, a declarat pentru gândul inspectorul şcolar general al judeţui Harghita, Ferencz Solomon Alpar.
Prin urmare, pentru prima data de cand a inceput povestea bacalauret 2011, suntem deacord cu cei care spun ca Ministrul Funeriu ar trebui sa isi dea demisia, uitand ca si el au condus Romania ani la rand. Poate ca atat el cat si cei care nu au alocat fonduri pentru dotare cu sisteme de supraveghere video ar trebui sa raspunda. In nesimtirea tipica funcionarimii din unele judete, puternicii locului au decis ca au dreptul sa puna semnul mai mic si mai mare intre elevii din Romania.
cititi o analiza detaliata pe gandul.info
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.