Dacian Ciolos a transmis un mesaj catre PNL in care ii avertizeaza ca au subestimat USR-PLus si vor suporta consecinetele. Acesta invita parlamentarii liberali „care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîțu” să semneze moțiunea de cenzură USR PLUS fiind fara achivoc la adresa lui Florin Citu si a PNl despre care afirma ca „a subestimat USR – PLUS care va merga pana la capat.
„Știu că PNL-ului nu îi vine să creadă că vom merge până la capăt. Ne-au subestimat și vor suporta consecințele, dacă ei cred că ne pot cumpăra cu niște funcții. Moțiunea USR PLUS există și merge mai departe. Este scrisă de noi și este o consecință a comportamentului profund iresponsabil al domnului Cîțu. PNL va trebui să își asume ceea ce a făcut Florin Cîțu și să înțeleagă că atunci când am zis că nu girăm hoții și bătaia de joc la adresa banului public am vorbit serios”, .
scrie pe Facebook Dacian Cioloș
Copreședitele USR PLUS precizează că textul moțiunii ajunge la toate partidele, inclusiv PNL, și către reprezentanții minorităților.
„Orice parlamentar care înțelege că Florin Cîțu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-și cumpăra voturi în partid e liber să o semneze. E o chestiune de conștiință individuală și una de corectitudine politică. Și membrii PNL o pot semna, știm că există parlamentari ai acestui partid care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîțu. Orice interpretare cum că ar fi o moțiune comună a USR PLUS și AUR este răuvoitoare și nu ne intimidează. E doar retorică pentru a ne face să cedăm și nu o vom face. Această moțiune e inițiată de noi și e nevoie de mai multe semnături decât avem noi la dispoziție în Parlamentul României. Dacă acesta a fost calculul politic al PNL, aveți dovada că cei care au gândit asaltul asupra banilor și asupra justiției se înșală. Nu ne intimidează nicio campanie de imagine sau de terfelire a noastră pe care susținătorii lui Florin Cîțu o pun în scenă în aceste momente. Lucrurile sunt simple. Actualul premier a băgat țara într-o criză politică pentru a câștiga puncte electorale interne. Noi vrem să terminăm rapid criza, românii ne-au votat să facem reforme, nu scandal. Prin plecarea lui Florin Cîțu, încheiem rapid criza declanșată de el”
conchide Cioloș
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.