Danone intra pe lista producatorilor care au retras produse de la comercializare ca urmare a contaminarii cu oxid de etilena. Retragerea efectuala de Danone vizeaza un produs marcat in categoria produselor bio si care conform informarilor a fost contaminat cu oxid de etilena la productia acestuia fiind utilizata guma de guar (E412)
Danona anunta ca în urma unei situații de cros contaminare care a afectat unul dintre furnizorii a fost anunțat de faptul că, într-unul dintre produsele, aflat sub marca Alpro, și anume Alpro Cocos BIO, 1L, a fost utilizată guma de guar (E412), agent de îngroșare, care a fost contaminat, prin alăturare, în timpul transportului, din cauza unui lot transportat anterior de plante tratate cu oxid de etilenă, o substanță interzisă în alimentele din Europa.
Conform Danone loturile menționate sunt izolate și bine identificate.
Daca aţi achiziţionat unul sau mai multe dintre produsele impactate şi doriţi să solicitaţi rambursarea costului, vă rugăm să le returnaţi, la magazinul de la care aţi cumpărat, până la data de 18.09.2021. Contravaloarea va fi restituită prin prezentarea bonului fiscal. Informarea poate fi contactata aici si aici.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.