Fica lui Sorin Ovidiu Vântu, Ioana Vântu, a anunţat oficial, într-o conferinţă de presă că omul de afaceri Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.
Ioana Vantu a mai precizat: “Eu şi fratele meu am vândut toate acţiunile pe care le deţineam în Realitatea Media. Noul proprietar este Elan Schwartzenberg, iar din acest moment tatăl meu, Sorin Ovidiu Vântu, nu mai este asociat în niciun fel în această afacere…. (Sorin Ovidiu Vântu) a creat un brand de succes, o afacere solidă, care i-a adus însă numai probleme”.
Fica lui SOV a spus că aceasta este ” pentru prima dată şi pentru ultima oară” când se află în faţa presei în calitate de persoane publice.
Incercand sa apere imaginea lui Sorin Ovidiu Vantu, Ioana Vantu a afirmat ca “Pentru dumneavoastră este un personaj controversat, pentru noi, Sorin Ovidiu Vântu este familie, pentru noi este tată“, a mai spus aceasta vorbind în numele ei şi al fratelui ei, Ionuţ Codrin Vântu.
Stirea nu este tocmai o priemiere. Elan Schwartzenberg, cunoscut om de afaceri, a confirmat inca de sâmbătă, pentru Realitatea TV, că a preluat de vineri 92 la sută din acţiunile postului de televiziune şi a anunţat că va susţine luni o conferinţă de presă pe această temă.
Fica lui Vantu nu a facut declaratii referitoare la valoarea tranzactiei. Elan Schwartzenberg a pastrat de asemeni confidential preţul tranzacţiei, rezumandu-se însă la a supne că Sorin Ovidiu Vântu şi-a recuperat investiţia. Noul actionar el a afirmat că are acces la fonduri şi investiţii de 100 de milioane de euro pentru a asigura funcţionarea Realitatea TV.
Legat de contractul de management dintre Asesoft si realitatea, Elan Schwartzenberg considera ca acesta trebui respectat.
“Nu mai fac de mult micromanagement şi, personal, nu mă pricep la mass-media”.
Omul de afaceri a mai anunţat că va participa luni seară, de la ora 22.00, la o masă rotundă cu jurnalişti proeminenţi ai postului Realitatea TV, cărora le va răspunde la orice întrebări.
Schwartzenberg a tinut sa precizeze că nu desfasoara niciun fel de afaceri cu statul şi nu va tolera ca această televiziune să fie folosită pentru afaceri cu statul.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.