Greva angajatilor companiei australiene Qantas lasa peste 70.000 de pasageri blocaţi duminică pe aeroporturi din Australia, Europa şi Statele Unite.
Autoritatile companiei au luat decizia de a suspenda toate zborurile, ca urmare a unui conflict social declanşat cu câteva săptămâni în urmă.Qantas a decis sa anuleze cursele aeriene începând de sâmbătă, ora 6.00 GMT.
De asemeni compania va bloca accesul angajaţilor aflaţi în grevă începând de luni dimineaţă. Masura va atrage dupa sine blocarea la sol a tuturor avioanelor până la rezolvarea conflictului.
Conflictul de munca a atras interventia autoritatilor australiene Premierul Julia Gillard a anunţand că guvernul a convocat duminică o instanţă de arbitraj, “pentru a pune capăt mişcării sociale şi a obţine o rezolvare a litigiului”.
Personalul companiei a decis sa protesteze pentru a obtine creşterea salariilor şi contestă planul de restructurare a activităţii Qantas, care intenţionează să se concentreze asupra activităţilor internaţionale din regiunea Asia-Pacific.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.