Coronavirusurile sunt o familie de virusuri care provoaca infectii la om si o varietate de animale, inclusiv pasari si mamifere, cum ar fi camile, pisici si lilieci. Coronavirusurile sunt zoonotice, ceea ce inseamna ca se pot transmite intre animale si oameni.
Noul coronavirus 2019-nCoV reprezinta o tulpina de coronavirus care nu a mai fost identificata anterior la om si, prin urmare, reprezinta motiv de ingrijorare pentru sanatatea publica, mai ales, avand in vedere ca exista putine cunostinte despre caracteristicile virusului, despre modalitatea de transmitere intre oameni si despre severitatea si tratarea infectiilor rezultate.
Noul coronavirus detectat in China este strans legat de virusul SARS din 2003 si pare sa aiba caracteristici similare. Potrivit expertilor ECDC, virusul poate provoca simptome usoare, asemanatoare gripei, dar si boli severe, precum pneumonia. Persoanele cu afectiuni cronice existente par sa fie mai vulnerabile la complicatii. Afectiunile preexistente raportate pana acum includ hipertensiunea arteriala si alte afectiuni cardiovasculare, diabet zaharat, afectiuni hepatice si alte boli respiratorii.
Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din Romania anunta ca pneumonia produsa de noul coronavirus (2019-nCoV) este o boala respiratorie acuta, al carei spectru clinic nu este, deocamdata, cunoscut pe deplin. Autoritatile din tara noastra, ca si expertii ECDC sustin ca, pana in acest moment, pacientii cu acest tip de pneumonie prezinta urmatoarele simptome:
Febra (minimum 38 grade Celsius)
Tuse
Dificultate la respiratie – in cazurile mai severe
In ceea ce priveste perioada de incubatie a bolii, adica timpul de la momentul infectarii si pana la aparitia primelor semne si simptome de boala, aceasta nu a depasit 14 zile.
Recomandarile standard ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pentru a reduce expunerea si transmiterea bolilor respiratorii includ igiena mainilor si a cailor respiratorii si practicile alimentare sigure:
1.Spalati-va des pe maini cu apa si sapun timp de 20 de secunde. In cazul in care nu aveti la indemana apa sau sapun, folositi o solutie pe baza de alcool. Este recomandat sa va spalati pe maini:
Dupa ce ati tusit sau stranut
Cand ingrijiti o persoana bolnava
Inainte, in timpul si dupa prepararea alimentelor
Inainte de masa
Inainte si dupa folosirea toaletei
Dupa ce ati atins sau mangaiat un animal
Dupa ce ati dus gunoiul
2. Acoperiti-va gura si nasul cu un servetel de unica folosinta cand tusiti si stranutati. Aruncati servetel dupa fiecare utilizare si spalati-va pe maini. In cazul in care nu aveti la indemana un servetel, tusiti sau stranutati in pliul cotului.
3. Evitati pe cat posibil contactul strans cu persoanele care au febra si tusesc. Mergeti la medic daca aveti febra, tusiti si aveti dificultati de respiratie.
Cum, cel mai probabil, sursa principala a infectiei este de origine animala sunt recomandate si urmatoarele masuri de preventie:
Gatiti bine carnea si ouale, inainte de a le consuma. Trebuie evitat consumul de produse crude de origine animala. Carnea cruda, laptele sau organele de origine animala trebuie manipulate cu grija, pentru a evita contaminarea incrucisata cu alimentele negatite, conform bunelor practici de siguranta a alimentelor.
Daca vizitati pietele din zonele in care exista cazuri confirmate de coronavirus, evitati contactul direct neprotejat cu animalele vii
Spalati-va bine pe maini cu apa si sapun dupa ce ati atins un animal sau produse care provin de la animale. Nu duceti mana la ochi, nas sau gura dupa ce ati intrat in contact cu un animal
Sursa articolului este https://www.reginamaria.ro unde poati fi citit integral, iar preluarea acestuia are ca rol stric informarea populatiei.