Intr-un comunicat remis presei, Rovigo, administratorul judiciar al Realitatea Media, a anunţat, denunţarea contractului cu Asesoft Internaţional. Conform comunicatului, începând de joi, compania condusă Asesoft, condusa de catre cunoscutul om de afaceri din Ploiesti, Sebastian Ghiţă, nu mai administrează Realitatea TV.
Joi, Rovigo, administratorul judiciar al societăţii Realitatea Media, a anunţat, într-o notificare, că denunţă “contractul pentru prestări servicii de consultanţă şi management strategic şi asigurarea resurselor de finanţare ale activităţii”, încheiat în data de 24 octombrie 2010, între SC Realitatea Media SA, în calitate de Client, şi SC Asesoft International SA, în calitate de Manager.
Rovigo s-a a denunta contractul “în conformitate cu prevederile articolului 86 din Legea 85/2006, în vederea maximizării patrimoniului debitoarei” şi îşi va produce efectele de la data primirii notificării de către Asesoft International.
Denuntarea contractului de catre Rovigo, face ca, începând de joi, SC Asesoft International SA nu mai este manager la SC Realitatea Media SA, informeaza Mediafax.
Compania Rovigo este administrator judiciar al Realitatea Media SA si a primit acesta calitate printr decizie din 7 septembrie a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială. Decizia a venit dupa ce Tribunalul Bucureşti a admis deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul societăţii Realitatea Media SA, în urma cererii insolvenţei făcute de aceasta.
Tot joi, Sebastian Ghiţă citat de MEDIAFAX a declarat: “Cuplul Vîntu – Schwartzenberg doreşte să-şi păcălească partenerii şi creditorii prin metoda FNI…Cu Asesoft nu merge aşa uşor. Am mai primit astfel de notificări şi, dacă dânşii doresc ceva de la compania Asesoft, să meargă în instanţă. Asesoft va asigura funcţionarea staţiei TV cu sau fără încurcăturile stârnite de domnul Vîntu şi de domnul lichidator Vasile Căciulă”.
El a mai spus că “Asesoft are licenţă şi poate asigura continuitatea emisiei, chiar dacă Realitatea Media va ajunge în faliment“. “Astăzi, Asesoft este cel mai mare creditor şi-şi va impune punctul de vedere cu privire la această companie”, a mai spus Sebastian Ghiţă.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.