50 de minute a fost intarzierea cu care un tren de calatori a plecat din gara Bucuresti Nord, motivul fiind unul cet se poate de inedit. Confucerea CFR calatori a luat decizia de a opri trenul in gara pentru a astepta un grup de calatori care au intarziat. Nu foarte fericiti au fost cei aproximativ 600 de oameni care au fost obligaţi să aştepte grupul de întârziaţi.
Decizia cel putin indeida apartine conducereii CFR Călători, care nu vede nimic neobişnuit în această situaţie. Trenul care venea din Mangalia şi mergea spre Arad a facut o oprire mai lunga decat cea previzionata in Bucuresti, asta pentru că indiferenti fata de cei care se aflau deja in tren, conducerea CFR a decis să aştepte un grup de 35 de copii şi însoţitorii lor care au ajuns cu întârziere în gară.
“A plecat cu 49 de minute întârziere pentru că a fost necesar să preia un grup de copii care veneau din vacanţă. Călătorii au fost informaţi în tren. Li s-a spus că va întârzia. Erau multi călători în tren. Erau cam 600 de călători în tren”, a declarat Adrian Vlaicu, director marketing CFR Călători.
Oprirea neplanificata a facut ca trenul sa se transforme intr-o adevarata mocanita care una peste alta a reusit sa ajunga la performanta de a avea in total,o întârzire de aproape trei ore la sosirea în Arad.
“Am avut probleme, suntem o grupă din Ungaria, am fost în tabara din Sulina. Au rezolvat problema, ne-a aşteptat trenul şi am ajuns”, a declarat conducătorul grupului, Zoltan Roja.
Conducerea CFR s-a spalat rapid pe maini de situatia creata declarand ca nici unul dintre calatorii aflati in tren nu a depus o plangere scrisa.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.