Marti, in plenul Parlamentului European, Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru Afaceri Interne a declarat ca in opinia s-a României şi Bulgariei trebuie să li se acorde un calendar limpede privind aderearea la spatiul Schengen.
De asemeni comisarul a apreciat ca ar trebui ca celor doua tari că sunt primite cu braţele deschise în comunitatea Schengen.
Declaratiile comisarului pentru Afaceri Interne vind dupa ce Eurodeputaţii au dezbătut, luni, în plen problema aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Miercuri parlamentarii europeni vor vota raportul întocmit de Carlos Coelho pe această temă.
“Trebuie să luptăm împotriva corupţiei în mod sporit. Sigur că există corupţie în România şi Bulgaria. Dar există corupţie în toate statele membre. (…) Însă trebuie să şi recunoaştem eforturile făcute de Bulgaria şi de România pentru a respecta cerinţele tehnice ale aquis-ului Schengen. Şi au făcut-o într-un mod foarte transparent. De aceea, acestor state trebuie să li se acorde un calendar limpede, să li se arate clar ce cadru se va urma şi să li se arate clar că sunt primite cu braţele deschise în comunitatea Schengen”, a declarat Malmstrom.
Vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis, anticipand un vor favorabil pentru Romania si Bulgaria, a transmis “felicitari” celor doua state.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.