Sorin Ovidiu Vîntu, va fi arestaţ preventiv pentru 29 de zile. Vineri, vineri, Tribunalul Bucureşti a admis recursul procurorilor faţă de decizia de cercetare a lor în libertate in dosarul in care cei doi sunt acuzati acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă.
Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă. SOV va fi încarcerat la Direcţia Cercetări Penale.
Sorin Ovidiu Vîntu, a fost reţinut, pentru şantaj de procurorii Parchetului instanţei supreme in 21 aprilie. Acuzatia adusa lui Vantu este aceea ca că a pretins lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro.
La baza deschiderii cercetarii s-a aflat plângerea din 4 aprilie facuta de managerul Realitatea Media si patronul Asesoft, Sebastian Ghita.
Impreuna cu Sorin Ovidiu Vantu in dosar mai este cercetat si Ion Ilie Cezar, un apropiat a acestuia. Cel din urma a foste a fost prins de anchetatori cu suma de 150.000 de euro, la sediul realitatea TV. Conform declaratiilor acesta suma reprezintă rata de leasing pentru un elicopter.
Decizia a fost luata de un complet de trei judecători de la Tribunalul Bucureşti care judecat, vineri, contestaţia procurorilor împotriva deciziei din 21 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5, in care se hotarase cercetarea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a lui Ilie Cezar Ion în libertate.
Avocatul lui Sorin Ovidiu Vantu, Marian Nazat a subliniat că instanţa de fond a dispus cercetarea în libertate a clientului său pentru că nu erau indicii temeinice că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de şantaj de care este acuzat. Nazat a mai explicat ca Sebastian Ghiţă, a avut mai multe ieşiri publice din care nu reiese că s-ar fi simţit ameninţat.
“Soluţia judecătorului fondului s-a întemeiat pe o stare de fapt interpretată greşit, contrazisă de probele administrate, şi de aceea nici nu a mai procedat la analiza propunerii măsurii arestării preventive prin prisma pericolului concret pentru ordinea publică”, a susţinut, vineri, acuzarea, în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, care judecă recursul Parchetului împotriva deciziei de eliberare.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.