Miercuri, senatorii au respins, iniţiativa legislativă privind instituirea, pentru o perioadă de trei ani, a unei taxe de solidaritate pentru instituţii financiare şi instituţiilor de credit.
Daca ar fi fost aprobata propunerea legislativa ar fi obligat instituţiile să achite anual o taxă de solidaritate în cuantum de 2,5 la sută din valoarea profitului obţinut pentru anul precedent. Taxă s-ar fi constituit venit la bugetul asigurărilor sociale.
Initiativa proiecutului apartine senatorilor PDL Mircea Banias, Radu F. Alexandru, Mihail Hărdău, Dorel Jurcan, Vasile Nistor, Mihai Niţă, Mihaela Popa, Cristian Rădulescu şi Ioan Sbîrciu.
În urma dezbaterilor, senatorii nu şi-au însuşit raportul favorabil, cu amendamente, propus plenului de Comisia pentru buget.
Potrivit declaratiilor facute de catre reprezentantul Guvernului participant la şedinţa Senatului executivul nu este deacord cu adoptarea acestei iniţiative. Tot odata el a sustinut că o astfel de masura ar putea fi aplicata odată cu intrarea în vigoare a unei legislaţii similare de către Uniunea Europeană.
Si senatorul UDMR Tiberiu Gunthner s-a si-a exprimat punctul de vedere pentru respingerea propunerii legislative desi o masura similara a fost luata de catre Ungaria, in guvernarea lui Orban. Senatorul considera ca o astfel de masura ar avea efecte negative în relaţiile cu mediul economic şi relaţiile cu exteriorul.
Un alt punct de vedere impotriva acestei propuneri legislative a fost exprimat de catre senatorul care a explicat ca o astfel de masura ar determina instituţiile financiare şi instituţiile de credit să recupereze aceşti bani prin costuri ascunse şi comisioane suplimentare impuse clienţilor.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.