afganistan, impuscat, militar, pistol, sotia, stiri

Un militar si-a impuscat sotia, apoi s-a sinucis

Un militar in varsta de 34 de ani si-a impuscat mortal sotia cu arma din dotare, iar apoi s-a sinucis. Crima a avut loc intr-o benzinarie din Buzau in noaptea de luni spre marti.

Cele doua cadavre au fost descoperite, in jurul orei 01.40, de un cetatean care intrase intamplator in benzinaria din Buzau pentru a-si cumpara tigari.

Speriat, tanarul si-a alertat mama care il astepta. In acelasi timp in zona au ajuns si angajatii firmei de paza. Acestia au anuntat Politia, in urma cercetarilor oamenii legii identificand cele doua cadavre, precum si arma cu care s-a tras, un pistol militar de tip Carpati, fiind folosite trei gloante.

“Fusesem sa o iau pe mama de la lucru, de la un bar din apropiere si in drum spre casa am intrat sa-mi cumpar tigari. In spatele tejghelei, am observat cele doua cadavre pline de sange si am iesit afara sa o strig pe mama. Atunci au aparut doi agenti de la firma de paza care au anuntat imediat Politia”, a declarat persona care a descoperit cadavrele.

Politia a stabilit ca arma cu care s-a tras ii apartine lui Ion Anitoiu de 34 de ani, sergent major la Unitatea Militara 01654 din Maracineni, judetul Buzau.

Incidentul a fost inregistrat pe camerele de supraveghere din incinta benzinariei. Barbatul si-a ucis sotia cu doua focuri de arma trase in zona capului, apoi s-a impuscat. Conform informatiilor existente in presa dupa miezul noptii, barbatul care se pare ca era de serviciu a fugit din post cu arma din dotare si a venit la benzinarie, unde lucra sotia sa.

Potrivit procurorului criminalist de caz, Iulian Mocanu, cei doi soti erau in proces de divort.

“Potrivit cercetarilor, evenimentul petrecut intre cei doi soti aflati in proces de divort a avut loc pe fondul unui conflict spontan dupa ce barbatul a intrat in benzinarie si au avut un scurt schimb de replici. Femeia a apasat butonul de panica, iar sotul s-a descheiat la geaca, a scos pistolul, a tras doua gloante in sotia sa dupa care, la foarte scut timp, si-a pus capat zilelor”,a spus Mocanu.

Cei doi soti aveau copii gemeni, un baiat si o fata de 11 ani. De cand sotii se aflau in divort acestia locuiau separat, fiecare avand in grija unul dintre copii. Militarul de 34 de ani se intorsese in septemebrie 2010 dintr-o misiune de mentinere a pacii din teatrul de razboi din Afganistan.

Camerele de supraveghere aflate in benzinarie au inregistrat momentul.Cei doi s-au certat cateva minute, dupa care militarul a scos pistolul pe care il avea la piept si a impuscat-o pe femeie de doua ori in cap.

 




Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.

ALTE ARTICOLE