Un poliţist de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat vineri la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă fiind acuzat că a pretins şi primit o sumă de bani de la un şofer oprit pentru un control în trafic.
Din primele informatii se pare ca retinerea agentului de poliţie a fost efectuata de catre ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Argeş în urma unui apel la 112 făcut de un coleg al şoferului căruia îi fusese cerută mita.
„Bărbatul a precizat că, în timp ce se deplasa cu un autoturism aparţinând unei societăţi comerciale (…) pe ruta Piteşti – Râmnicu Vâlcea, pe raza comunei Bascov a fost oprit de un echipaj de poliţie rutieră, compus din trei agenţi de poliţie, pentru efectuarea unui control de rutină. Deoarece cel aflat la volan nu avea asupra sa permisul de conducere şi cartea de identitate, acesta a remis unui agent de poliţie rutieră suma de 100 de lei. Anterior, denunţătorul a notat seriile bancnotelor, precum şi numărul de înmatriculare al maşinii de poliţie“, se precizeaza într-un comunicat al DGA Argeş.
In urma apelului o echipă operativă, aflata sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a deplasat în comuna Bascov, unde a fost depistat autoturismul cu însemnele poliţiei, echipajul fiind format din trei agenţi de la Serviciul Rutier. Echipa DGA a gasit la fata locului două bancnote de câte 50 de lei cu seriile notate de denunţător, precum şi o bancnotă de 10 euro.
„Urmare a probatoriului administrat, s-a emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore faţă de numitul C.D.R., agent şef de poliţie (…), pentru comiterea infracţiunii de luare de mită“, se mai arata în comunicatul DGA Argeş.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.