Luni la finalul Biroului Politic Permanent Naţional al UNPR, preşedintele executiv al formatiunii, Gabriel Oprea a declarat, cu privire la politica de alianţe a Uniunii, că, în persepectiva alegerilor, probabil va fi un parteneriat cu formaţiunile din Coaliţie.
“Probabil că va fi un parteneriat cu formaţiunile din Coaliţie, dar nu am discutat exact care vor fi detaliile acestui parteneriat”, a declarat Gabriel Oprea.
“Considerăm că ideea coalizării forţelor responsabile din ţară este în sine una foarte bună. Însă nu cred că încărcarea ei cu o dimensiune ideologică de stânga sau de dreapta este utilă. Sunt oameni responsabili şi într-o parte şi într-alta. În plus, bătălia din 2012 nu va fi între stânga şi dreapta, ci între seriozitate şi demagogie. Prin urmare, o coaliţie este utilă, dar trebuie aşezată foarte atent pe fundamente realiste şi viabile. Oricum, deocamdată este doar o discuţie la nivel de principiu. Vom analiza această temă, doar dacă o astfel de construcţie va prinde contur”, a mai precizat ministrul Apărării.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.