Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat că Florin Cîţu „face parte dintr-un alt film decât noi, românii şi cred că ar trebui să îi amintim cât rău a făcut acestei ţări!” şi „să îi cerem să tacă!”. Social-democratul a adăugat că fostul premier liberal ar trebui şi anchetat de procurorii din România pentru subminarea economiei naţionale.
„Florin Cîţu, fost ministru PNL al Finanţelor, fost premier şi preşedinte al PNL pentru doar şase luni de zile s-a trezit din hibernarea ultimelor luni şi a pornit un atac furibund la adresa PSD. E greu de înţeles cui se mai poate adresa Cîţu, însă eu vreau să îi amintesc lui ”Superman” motivele pentru care ”a zburat” din toate poziţiile pe care le-a deţinut în PNL, inclusiv din cea de preşedinte a Senatului. Pentru că, sub comanda lui, România s-a îndatorat ca firmele de casă şi prietenii apropiaţi ai lui Cîţu să facă profituri uriaşe! Datoriile imense pe care le-a făcut Cîţu cât timp a deţinut funcţii importante de conducere la nivelul ţării le vom plăti generaţii întregi de acum înainte! În guvernarea PSD, datoria publică a României a fost de 301 miliarde în 2017, cu un plus de 16 miliarde faţă de 2016, în 2018 datoria a fost de 331 miliarde, în creştere cu 30 mld şi în 2019 datoria a fost de 373 miliarde, în creştere de 42 mld. După ce Orban, Cîţu şi PNL au preluat TOATĂ PUTEREA, în 2020 datoria creşte la 500 de mld, ceea ce arată o creştere de 127 de mld, de patru (4!) ori mai mult într-un singur an decât media anilor trecuţi. Cu Cîţu ministru de Finanţe! În 2021, cu Cîţu prim-ministru, datoria României a crecut la 577 de miliarde, adică un plus de alte 77 de miliarde! Acest personaj a reuşit să împrumute mai mulţi bani în doi ani, decât toate guvernele împreună, de la Revoluţie încoace!”, a scris Gabriel Zetea, luni pe Facebook.
El a mai spus că „Florin Cîţu ar trebui anchetat de procurorii din România pentru subminarea economiei naţionale şi ar trebui ca fiecare român să ştie că din cauza lui Cîţu, azi plătim dobânzi mai mari!”
„Dacă îl voi întâlni pe stradă, în Bucureşti sau în alt oraş pe Cîţu, cred că îl voi opri doar pentru a-i ura aceleaşi lucruri pe care le transmitem zilele acestea austriecilor!!! Disperat să acapareze toate resursele statului pentru firmele de partid, Cîţu şi acoliţii săi din PNL şi USR-PLUS au împovărat fără nicio jenă românii. Au distrus puterea de cumpărare, au girat liberalizarea preţului la energie şi l-au susţinut pe Virgil Popescu în acest demers care a urcat inflaţia până la cer. Pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă. Dreapta a amanetat viitorul românilor şi, sub Cîţu, datoria publică a crescut cu 1.700 de euro pe secundă în timp ce absorbţia fondurilor europene a fost la pământ”, a mai explicat deputatul PSD.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri, evoluții sau alte informaţii oferite de ZFIN.RO - Ziua Financiară nu reprezintă sfaturi de investiţii. ZFIN.RO - Ziua Financiară nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.